„Saptamana Culturala”: „Mitologia scandinava”, la Libraria Carturesti


Intră acum și în grupul de

afis ziua 3La Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava, va avea loc, miercuri, 15 ianuarie 2014, începând cu ora 18.00, evenimentul, „Mitologia scandinavă”, care face parte din proiectul “Săptămâna Culturală”, organizat de studenţii de la specializarea Economie Generală și Comunicare Economică, anul II, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie publică a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.

„În această seară vom încerca, cu ajutorul invitatului nostru, domnul conferențiar univ.dr. Florin Pintescu de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, să desluşim o parte din fascinantele mistere ale mitologiei germanice. Credinţele şi ideile religioase, precum şi istoria vikingilor din spaţiul scandinav, au constituit mereu o sursă de inspiraţie pentru literatură, dramaturgie şi mai ales pentru producţia cinematografică. Din acest motiv, credem că ar fi interesant să aflăm şi realităţile ce se ascund  în spatele unor celebre cărţi, filme şi seriale contemporane”,  au declarat organizatorii.

Potrivit acestora, intrarea la eveniment este liberă, fiind disponibile 70 de locuri, din care 30 pe scaune şi 40 în picioare.


Intră acum și în grupul de